Nu aş vrea să mă apuc acum să fac o listă cu toate
companiile care au emis carduri de fidelitate, fiindcă sunt FOARTE multe
(farmacii, benzinării, edituri, magazine, service-uri, saloane de cosmetică şi
fără îndoială pot continua foarte mult) iar
modalităţile de recompensare a fidelităţii clientului variază de la servicii,
premii, discounturi până la produse, gratuităţi şi cadouri. Aş putea să complic
acest articol vorbindu-vă despre strategiile de marketing ale companiilor CRM
(Costumer Relationship Management) dar îmi dau seama că nu aş face altceva
decât să vă încurc cu termeni de specialitate !
Vreau să mă refer în acest scurt articol la
necesitatea şi eficienţa de a avea sau nu un card de fidelitate la o anumită
unitate comercială. Aşa că voi încerca să vă expun aici argumentele pro şi
contra card de fidelitate. Haideţi să o luăm pe capitole:
CONTRA: → timpul prea lung
petrecut cu completarea formularelor de înscriere în programul de fidelizare;
→ condiţionarea (în unele
cazuri) eliberării cardului de o primă achiziţie minimă din unitatea
respectivă;
→ oferirea prea multor date personale şi
confidenţiale (CNP, serie şi nr. C.I., număr telefon, adresă e-mail);
→
„bombardarea” cu sms-uri şi/sau e-mailuri informative din partea firmelor
emitente;
→
inexistenţa unei legislaţii bine definite pentru protejarea şi prelucrarea
datelor cu caracter personal;
→ schimbarea modalităţilor de
acordare a beneficiilor, de foarte multe ori, fără informarea în prealabil a
deţinătorilor de card;
PRO: → posibilitatea participării la tombole
şi/sau oferte promoţionale destinate doar posesorilor de carduri de fidelitate;
→ acumularea de puncte de fidelitate pe
care le poţi preschimba în premii, servicii, discounturi sau produse;
→ existenţa formularelor online
care-ţi trimit cardul de fidelitate direct la domiciliu prin poştă;
→ posibilitatea de a fi printre
primii informaţi despre existenţa unor oferte speciale ale companiei
respective;
→ facilitarea accesului la
diferite manifestări sportive culturale sau sportive;
→ posibilitatea amânării plăţii (în cazul cardurilor
co-branded) până la o dată stabilită de comun acord;
Nu există nicio îndoială că există o listă mai
mare de argumente pro şi contra dar voi încerca să închei acest articol într-o
notă optimistă (zic eu) şi să nu ezitaţi totuşi să vă faceţi un card de
fidelitate fiindcă nu există nici un dubiu că reprezintă o cale de economisire
pentru bugetul familiei dumneavoastră.
Poate data viitoare când veţi sta din nou la
hotelul de anul trecut unde v-aţi făcut card de fidelitate veţi plăti mai puţin
doar fiindcă sunteţi inclus în programul de fidelizare al hotelului, poate
atunci când va fi ziua dumneavoastră veţi primi o carte cadou doar fiindcă
v-aţi rezervat timp să vă faceţi un card de fidelitate la o editură, poate când
veţi merge la farmacie să luaţi medicamente, în loc să mai puneţi bani de la
dumneavoastră veţi primi mai mulţi bani rest.
Ideea este că dacă v-aţi burduşit portcardul cu
carduri de fidelitate, atunci când doamna de după tejghea vă va întreba: „Aveţi
card de fidelitate la noi !?” şi veţi prezenta cardul de fidelitate veţi fi
informat că tocmai aţi câştigat un neaşteptat premiu de client fidel !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu